Ca la noi la nimenea

Sa-mi bag pula picioarele daca in tara asta nu-mi vine sa injur pe cineva la fiecare 2 minute. Ca sa intelegeti ce vreau sa zic, vreau sa va povestesc ce mi s-a intamplat ieri:

Plec de la servici pe la 17, urc in autobuz (ticsit de lume), compostez biletu’ si-mi gasesc si eu o bucatica de bara de care sa ma tin. Dupa vre’o cinci minute simt ca ma ia o pisare sora cu agonia. Stau ma gandesc…”pana acasa fac 40-45 de minute, sa cobor si sa merg la o buda publica…tre’ sa-mi iau alt bilet, alti 1,5 RON; imi bag pula mai astept” (sunt cam zgarcit de fel). RATA ma zgaltana, vezica mea sta sa explodeze, eu rosu, controlorul nervos ca nu are loc sa treaca printre oameni, mie-mi trec prin cap fel de fel de ganduri…”sa-mi fut una ca acu’ ii dau drumu aici in autobuz si daca pute dau vina pe babalacu de langa mine…bine si asta nu inseamna ca sunt un ipocrit, ma declar fanul numaru’ 1 al campaniei “ROMANIA VA CRESTE PRIN BUN SIMT SI RESPONSABILITATE”, si apoi…?!? Ahhh…bine ca mai e doar o statie!”

Ajung la destinatie, cobor din RATA, ma intorc la semafor, traversez in fuga (pe verde), merg in mars fortat catre blocul meu, in stanga ditamai gardu’ viu, in dreapta CURG masinile, in gandul meu: “trec de gardu’ viu si de aici mai am un minut pana la USURAREA TOTALA”… deodata apare de dupa tufe un camion care ocupa toata bordura, din gardul viu pana in strada, omul nostru era “REGELE BORDURII”; desi BOUL a vazut ca nu are cum sa intre pe carosabil din cauza traficului, s-a gandit ca daca el sta, putem sta si noi (eu, o femeie cu un bebe in carucior si alti cativa oameni).

In momentul ala am uitat de cei 7 ani de acasa, de Pasiunea mea pentru “Campanie”, de orice regula de bun simt si mi-am bagat o mare pula, in el si in camionu’ lui si in cine l-a cacat pe lumea asta, pana la vezica plina de urina; dobitocul se uita la mine cu o fata tampa de parca nu-si dadea seama care-i baiu.

-Bine ma muie, zic eu, ca ti-ai lasat rabla fix aci! Daca tu nu poti trece, sa stam si noi sa ne benoclam la hardughie, ca doar bordura e a lu mata. Daca nu era doamna aci, ma urcam la tine in cabina si ma pisam acolo ca altadata sa nu mai stai ca vita in drum si apoi sa intrebi “Care e problema?”.

Pana la urma am ocolit camionu’ cu riscul de a fi lovit de masinile de pe strada si am ajuns in fuga pana la “Locul de relaxare maxima” fara alte incidente, totusi 2-3 stropi tot am scapat in timp ce ma chinuiam sa desfac prohapul…norocul a fost ca tata ajunsese acasa inaintea mea (de obicei ajunge dupa mine) si lasase usa descuiata.

PS: PENTRU CEI CARE AU DE GAND SA FACA PRECUM BOUL: SPER SA NU NE INTALNIM PE STRADA IN MOMENTE DE INCORDARE DE ASTEA CA VA SPARG PARBRIZUL! PROMIT!

Sa incetinim Europa (Slow Europe)

Autorul este un emigrant. Lectura placuta.

In curand se implinesc 18 ani de cand am inceput sa lucrez la
Volvo, o intreprindere suedeza. A lucra cu ei este ceva foarte
interesant. Orice proiect aici ia 2 ani pentru a se concretiza,
oricat de ingenioasa sau simpla ar fi ideea. Este o regula.

Procesele de globalizare cauzeaza in noi(brazilieni, argentinieni,
columbieni, peruani, venezuelieni, mexicani, australieni,
asiatici,etc. ..) o anxietate generalizata in cautarea de rezultate
imediate. In consecinta, stilul nostru rapid nu se incadreaza deloc
cu termenele descadenta intarziate ale suedezilor.

Suedezii dezbat, si iar dezbat,organizeaza “n” sedinte, efectueaza
evaluari, etc…, SI LUCREAZA … dupa o schema mult mai incetinita.
Ceea ce este uimitor, este ca acest stil tot timpul da rezultate, in
timpul lor (al suedezilor), astfel ca punand impreuna maturitatea
necesitatii cu tehnologia potrivita, nu prea inregistreaza pierderi.

Pe scurt:
1) Suedia este de marimea unui singur stat din Mexic;
2) Nu are decat 2 milioane de locuitori;
3) Cel mai mare oras, Stockolm, abia daca are 500 de mii de
locuitori,asa ca o mica localitate din Mexic;
4) Mari intreprinderi cu capital suedez: Volvo, Scania,
Ericsson,Electrolux , ABB, Nokia, Nobel Biocare, etc.

Nimic rau in asta, nu-i asa? Pentru a avea o idee de importanta
lor, ajunge sa mentionez ca Volvo face motoarele propulsoare ale
navetelor de la NASA.

Poate se inseala suedezii, dar ei sunt cei care-mi dau mie
salariul.Trebuie sa mentionez ca nu cunosc un alt popor care sa aibe
o cultura colectiva ca a suedezilor.
Va voi povesti o scurta istorie doar ca sa va faceti o idee: prima
data cand m-am dus in Suedia in 1990, unul dintre colegii mei suedezi
ma aducea la serviciu in fiecare dimineata cu masina lui. Era in
septembrie, era frig si fulguia. Ajungeam foarte repede la
intreprinderesi el parca masina tot timpul foarte departe de intrare.
In fiecare dimineata vin in jur de 2 mii de angajati cu masina la
serviciu. In prima zi nu am facut nici un comentariu, nici in a doua
sau in a treia, dar in una din zilele ce au urmat, cu un pic mai
multa incredere, l-am intrebat pe colegul meu:
- Aveti locuri de parcare fixe aici? Am vazut ca parcarea este
complet goala cand ajungem si totusi tu parchezi la coada complet?
Iar el mi-a raspuns pur si simplu:
- Nu, dar cum noi ajungem foarte devreme, avem tot timpul sa mergem
pana la intrare, dar cei care ajung mai tarziu au mai multa nevoie sa
gaseasca locuri mai aproape de intrare, nu crezi?
Imaginati-va ce fata am facut. Si acest lucru a fost suficient ca
sa-mi schimb in profunzime mentalitatea.

Mai nou, in Europa exista un curent denumit “Slow Food”. Asociatia
internationala a alimentatiei cu rabdare (Slow Food International
Association) , al carei simbol este melcul, isi are centrul in Italia.
Ceea ce predica aceasta miscare “slow food” este ca oamenii trebuie
sa manance si sa bea lent, pentru a savura mancarea, pentru a se
bucure de procesul de prepare al mancarii, impreuna cu familia, cu
prietenii, fara graba si de calitate.
Ideea este de a se contrapune spiritului Fast Food si a tot ceea
ce reprezinta el ca stil de viata. Surpriza este ca aceasta miscare
de Slow Food serveste ca baza pentru o miscare mult mai ampla numita
Slow Europe , dupa cum descrie revista Business Week in ultimele sale
editii europene. Totul a pornit de la punerea in discutie a grabei si
nebuniei generate de globalizare, de dorinta de a avea in cantitate
mare (nivelul vietii), opus la a avea calitate, calitate de viata,
sau calitate umana.
Conform revistei Business Week, muncitorii francezi, chiar daca
lucreaza mai putin (35 de ore pe saptamana), sunt mai productivi
decat colegii lor americani sau britanici. Si germanii, care in multe
intreprinderi au implantat saptamana de 28,8 ore de munca, au vazut
productivitatea crescand cu un laudabil 20%. Aceasta atitiudine,
numita “slow attitude”, atrage atentia pana si americanilor,
discipolii lucrului rapid si imediat. Pe de alta parte, aceasta
atitudine fara graba nu inseamna sa
se faca mai putin, nici sa se obtina calitate si productivitate mai
mici, ci mai multa perfectiune, atentie la detalii si mai putin stres.
Acest lucru inseamna o intoarcere la valorile familiei, ale
prietenilor, ale timpului liber, ale bunei comoditati, ale vietii in
micile comunitati. O intoarcere la AICI, prezent si concret, opus lui
MONDIAL, indefinit si anonim, inseamna a relua valorile esentiale ale
fiintei umane, a micilor placeri ale cotidianului, ale vietii simple
si ale convietuirii, ale religiei si credintei.

INSEAMNA UN MEDIU DE LUCRU MAI PUTIN COERCITIV (constrangator) , MAI
VESEL, MAI RIDICAT SI TOTUSI MAI PRODUCTIV, MEDIU IN CARE TOTI
OAMENII FAC CU PLACERE CEEA CE STIU EI MAI BINE SA FACA.

E recomandabil sa ne gandim mai in amanunt la toate acestea. E
posibil ca vechile proverbe: “Cu rabdarea trece marea” si “Graba
strica treaba”, sa merite din nou atentia noastra in aceste timpuri
de nebunie. Nu ar fi bine ca intreprinderile din comunitatea, orasul,
statul sau tara noastra sa inceapa a dezvolta programe serioase de
calitate fara graba, chiar pentru a mari productivitatea si calitatea
produselor si serviciilor, fara a pierde calitatea umana.

In filmul Parfum de femeie exista o scena de neuitat in care orbul

(interpretat de Al Pacino) invita o fata la dans si ea ii raspunde:

– Nu pot, logodnicul meu va sosi in curand. La care orbul ii

raspunde:
- Stii, viata se traieste intr-o clipa, si o ia la un tango. Cel
mai bun moment al acestui film este aceasta scena de 2 sau 3 minute.
Multi traiesc alergand dupa timp, si il ajung doar cand mor, fie de
un infarct, fie de un accident pe autostrada pentru ca goneau prea
tare pentru a ajunge la timp.
Altii sunt prea nerabdatori sa traiasca in viitor, ca uita sa
traiasca in prezent, care este unicul timp care exista cu adevarat.
Toti avem pe aceasta planeta acelasi timp, nici mai mult, nici mai
putin de 24 de ore pe zi. Diferenta sta in utilizarea acestor ore de
catre fiecare dintre noi.
Trebuie sa invatam sa profitam de fiecare moment, pentru ca, dupa
cum zice John Lennon: “Viata este ceea ce se intampla in timp ce
planificam viitorul”.

Va felicit pentru ca ati reusit sa cititi acest mesaj pana la
sfarsit. Multi l-ar fi citit doar pana la jumatate, ca sa nu piarda
timpul. Atat de valoros in aceasta lume globalizata.